Scrisoare catre cine vrea sa asculte,

Aș zice scurt și la obiect, dar am să zic doar la obiect.

Pandemia este o realitate pe care trebuie să o trăim, nu să o anulăm, nu să o amânăm, nu să o reglăm, nu să o urâm, nu să o regretăm, nu să o încărcăm. Pandemia nu e ca femeia la cumpărături: o oprești dacă îi cumperi ce vrea. Nu o ajuți nicicum dacă ești speriat, vulnerabil. Nu o ajuti nicicum dacă te cheamă Arafat și închizi restaurante, școli, facultăți, cinematografe, teatre, locuri de muncă, locuri de agrement, ORICE. Nimic din toate astea nu vor ajuta, pentru că faptele vorbesc de la sine: nu poți opri oamenii. Nu îi poți opri să trăiască. E aberant. Cel putin nu mai poti.

Pandemia există și va fi cu noi pentru o perioadă lungă. Fie că stăm închisi în case și rupem supermarket-urile, fie că ne trăim normal viața. Ziarele mănâncă, ce mănâncă de o viață, la fel precum politicienii. Totul pentru ca oamenii să fie speriați de realitate.

Există două scenarii: unul în care pierzi și altul în care câștigi. Ce? O plasmă sănătoasă. E un virus. Te lasa cu sechele, dar în același timp când mai trăim ce avem de trăit?

Trebuia sa fie un alt an cu amintiri, dar pare o poveste horror și fiecare profită de ea în ce mod poate. Oare britanicii și suedezii ce or avea în cap?! Nu prea am auzit țipete așa ca la noi. Nu, nu e vorba de vreun sistem mai bun sau de oameni mai educați. E vorba de normal, de natural. Atât.