Tot ceea ce nu suntem

„Nu ești tu de vina, sunt eu.”

„Ba nu, nu ești tu de vina. Sunt eu.”

Și cine câștigă? De fapt, de ce trebuie să fie un joc? De ce nu poate fi aici și acum, totul înghețat în timp și spatiu, doar noi? Pentru că viața e plină de compromisuri și situații absurde în care (ce crezi?!) trebuie să renunți la oameni, chiar dacă nu simți să faci asta, chiar dacă e peste tot ceea ce poți ințelege. Chiar dacă ieși cu câteva kilograme în plus la final.

E acest joc stupid de eu te vreau, dar tu vrei pe altcineva și acel altcineva, vrea la randul său pe altcineva. Te vreau, dar nu schimbă cu nimic faptul că tu vrei pe altcineva.

Is all lessons. Lecții de răbdare, lecții de renunțare, lecții de dormit împreună 5, 6 nopți și lecții de uitare, lecții de „letting go”, ceva mai fin decât uitarea, cică. pnm…tot felul de treburi din care, oricum, tot tu îți alegi cu ce rămâi la final.

Până una alta ne mai pierdem niște timp, mai exact un minut de instalare și încă două minute de creare a profilul perfect, crezând că persoana stereotipală din mintea noastră va apărea de nicăieri și de departe în fața noastră și un simplu swipe la dreapta ne va rezolva toate frustrările, toată confuzia lăsată de preistorie. Acolo vom întâlni pe cineva “fara sa vrem”, o persoană cu care vom crește mici prințese și împreună vom călători, ne vom săruta pasional la fereastra unui hotel de cinci stele din Paris și vom bea șampanie cu suc de portocale la micul dejun. Fuck off.

Nu, nu ești acolo doar pentru că vrei să te distrezi, nu ești acolo doar pentru că „bă, m-am săturat să sufăr”, „vreau doar ceva trecător”. NU, NU ești acolo doar pentru că vrei sa…f#$%. Ești acolo cu o vagă speranță pe care nu vrei să o recunoști. Pentru că ți-e frică să iei suferința ca pe un afrodisiac. Pentru ca ai un ego mai mare decât Casa Poporului. Pentru că ai nevoie de cineva. Pentru că ai o lipsă acută de tine și ai nevoie să îți dai swipe dreapta ție prima dată.

Pe de altă parte, tu îți reproșezi toată ziua că nu ești o c%$#!, nu ești o femeie ușoară „la fel ca celelalte”, nu esti, nu ai putea, nu ai face…tu nu, tu nu poți fizic, psihic și moral să ai Tinder. Ești una dintre noi, țin să te anunț. Ești om, e în natura umană sa cauți, până găsești, dar să fie de așteptat că nu o să ai parte de cel mai fascinant lucru de pe planetă. Pentru că nu vine natural. Nu te mai minți de parcă ai fi băut trei sticle de tequila și nu îți mai amintești ce ai spus acum cinci minute.

Sunt o panaramă, in măsura în care panaramă în ziua de azi înseamnă să te pozezi pe plaja alături de un prieten bun și ziua următoare să te săruți cu iubitul în club, iar cineva să ducă vorba mai departe. Sunt c@#$% în măsura în care asta înseamna că dacă azi sunt în Nicaragua, mâine în Elvetia și poimâine în Africa, sigur e vreunul în spatele pozei care mă sponsorizeză. Sunt o femeie ușoară, în măsura în care asta înseamnă să mă las fotografiată în diverse ipostaze pentru că sunt artist. Sunt orice cuvânt vrei în măsura în care asta înseamnă că sunt ambițioasă și am o carieră, iar tu stai prea mult cu telefonul în mână.

Pentru ca toate suntem c!@#$, panarame sau femei usoare. Și voi toți sunteți niște oameni care vor doar…sex, nu vă doriți deloc să strângeți pe cineva noaptea în brațe, nu vă doriți clătite sâmbăta dimineața, nu vă doriți o familie, nu vă doriți să fiți invidiați de prieteni pentru că țineți de mână cea mai seducătoare ființă, nu vă doriți nimic din toate astea.

Concluzia? Societatea ne vrea niște c@#$%, pentru că a devenit cel mai frumos alint, iar pe voi vă vrea niște masculi insensibili, pentru că asta vreți să păreți. Societatea ne vrea, dar noi, adica tu, adica eu, o vrem pe ea? Vorba aceea vulpea care nu ajunge la struguri zice că sunt acrii…