V-ați gândit până acum cam cât de greu este să trăiești în lumea de astăzi? Chiar dacă s-au descoperit metode mai ușoare de a relaționa sau de a lucra în ultimii 20 de ani, parcă uităm de ce ne batem capul în fiecare zi.

Mâncăm contra-timp. Gândim contra-timp. Vorbim contra-timp. Citim contra-timp. Ne distrăm contra-timp. Asta ar fi explicația vremurilor pe care le trăim. Vrem să facem multe lucruri într-un timp scurt și uităm efectiv să trăim.

Spunem “Vai ce mare te-ai făcut! Cand a trecut timpul?”.  Dar jumătate din timpul pe care l-am petrecut cu persoana respectivă, am stat pe telefon. Ne petrecem cam 6/7h pe zi pe Internet și asta ar trebui să doară la fel de mult cum ar durea când cineva îți înfige un cuțit în braț. De ce? Pentru că ne pierdem timpul făcând o activitate care ar trebui să nu existe. Pentru că verificăm mult prea mult timp ce fac alții și prea puțin timp ce facem noi sau cei pe care îi iubim.

Mă gândeam zilele trecute că uneori postez poze pe Instagram sau Facebook pe care le văd 200 de oameni, dar tata nu știe unde sunt și ce fac. Practic, ar fi mai ușor să întrebi un străin ce fac decât să îmi întrebi părinții. Nu pentru că nu aș vrea să știe ce fac, dar pentru că avem un reflex de a posta, de a uita de noi și de a da explicații unor oameni care nu ne cunosc sau cărora nu le pasă de fapt. De ce credeți că avem opțiunea de „în apropiere” pe Facebook? Pentru că acolo stăm tot timpul. Suntem prezenți și oamenii ne văd. Este siguranța noastră că oamenii știu unde suntem.

Poate vi se pare nebunesc, dar plâng când scriu rândurile astea pentru că știu cât ratăm din viața oamenilor pe care îi iubim. Pentru că trec zile, minute, ore când nu știi ce face o persoană, dar găsești pe Instagram, în loc să vă fi întâlnit la o cafea și să vorbiți.

Nu țineam morțiș să trăiesc vremurile astea. Voiam să fiu undeva prin anii `20 când oamenii se distrau, citeau, se îndrăgosteau în cel mai natural mod și aveau întalniri la ceai, nu știau ce înseamnă trafic de nedescris, poluare sau presiune asupra unui om de 20 de ani. Banii puteau sa fie sau să nu fie, dar nimeni nu se gândea la importanța zilei de mâine. Poate spun prostii și lucrurile astea sunt doar în cărți, dar sunt sigură că sentimentele oamenilor erau mult mai colorate, decât sentimentele monocrome din zilele noastre.

Iubim parțial. Trăim parțial. Și „Ooops! nu știm unde a trecut timpul”. Pai a luat-o la stânga și apoi s-a rătăcit.

Suntem despărțiți mulți dintre noi. Trăim cu impresia că lor le e bine acolo și nouă ne e bine aici, când de fapt timpul trece și toată lumea se pierde în detalii. Ne trezim că trec 10 ani pe lângă noi făcând pace cu ideea că poate e mai bine să ne întoarcem pentru că ne-am făcut banii. Te mai miri? Creștem și ne dezvoltăm singuri, iar apoi zicem că noi am stat pe loc și restul s-au schimbat, când de fapt toți avem același număr de ore și zile.

Nu ar trebui să ne mai întristăm că trece timpul, ar trebui să ne întristăm că nu schimbăm obiceiurile proaste. Pentru că trec duminici stând în casa la Netflix, pentru că trec zilele de luni considerate o corvoadă, pentru că uiți de tine între 4 pereți. Nu timpul trece, tu îl ratezi!

Pentru că refuzi să faci ceea ce îți place, pentru că lupți pentru niște lucruri care în final te vor aduce la exasperare, pentru că susții munca în corporații, pentru că te gândești la bani, nu la ceea ce îți place, pentru că presiunea societății devine boala ta, pentru că nu investești în tine, pentru că te lamentezi în situații, pentru că nu ieși din relații toxice, pentru că strângi bani pentru zile negre, dar uiți de zilele albe în care ar trebui să te răsfeți, pentru că aștepți noul an pentru a face schimbări, pentru că uităm că la final cu toții ajungem în același loc, iar timpul pe care îl petrecem acum este singura noastră șansă de a experiementa și de a face ce e bine pentru noi.

Trebuie să fim egoiști. Plătim cu timp și energie tot ceea ce oferim.