Ai venit ca CFR-ul iarna pe o rută de 6 ore, cu 30km/h, cu ceva întarziere…

Ai fost precum frecția cu Carmol la răceală. Aveam parfumul tău în mama sinusurilor. Unde era un bărbat, hop existai și tu. Molecule de Sauvage se îmbibau în epiteliul olfactiv și îmi masau centrii creierului, amintindu-mi că undeva încă mai exiști.

La fel ca după masaj, îmi simțeam mușchii obosiți, iar pielea mea, deși l-a preferat pe Tom Ford, tot mirosea a tine, a dor, a lacrimi, avea semne și le mângâiam ca pe o rană adâncă. Pentru că așa ai rămas. O doză mare de dopamină, dată în shot-uri până la refuz. Până nu mai distingeam binele de rău, rațiunea de sentiment, până nu mă mai țineau picioarele și voiam mai mult. Doamne, e ireal cum un sentiment ajunge să te sedeze.

Ai venit în valuri, ți-ai deschis mintea, poate inima, și apoi ai vorbit. Ți-a ieșit. Ai venit ușor, ai fost tandru, ai încercat să fii atent, m-ai ademenit, m-ai avut, iar la final ai provocat uraganul. M-ai pierdut. Pentru că mna…nicio minune nu durează mai mult de trei zile.

Nu a fost ușor să pierd. A fost o luptă constantă să înțeleg de ce nu te mai vreau, de ce îmi era scârbă să te văd. Știam că atingerea ta doare, că atunci când mă luai în brațe, de fapt mă spărgeai într-un trilion de piese. Locul meu mirosea a tine, te avea pe tine. Vorbeam tare și îmi spuneam că nu contezi. Că pentru tine nimeni nu ar lupta. Că respectul meu pentru tine a dispărut când m-ai tratat ca pe un premiu de consolare. Interlop dacă erai și nu ai fi făcut “OOOOPPPSSS! SCUZE, NU VOIAM”. Măgar dacă erai și nu ai făcut precum Steve Harvey la Miss America…iar în această situație eu am fost „prima câștigătoare”.

Eram blocată între a face ce simt și a mă respecta pe mine. Între „go with the flow” și zona de comfort. Între „Good as Hell”, de la vara mea Lizzo sau „We belong together”, de la sora mea Mariah.

Ai fost un nemernic. Ai jucat cu mâinile murdare până la final. Îmi spuneai ce vreau să aud, ce vreau să am și apoi zâmbeai. Ahhhh, zâmbeai. Ca și când ai fi știut că slăbiciunea mea pentru oameni e fix acolo. Și mințeai. Minciunile picau ca mierea de pe lingură, direct pe umerii mei, iar eu eram topit-de-drogată să le simt sau să le gust. Otrăvită de gândurile tale că „SUFERIM AMÂNDOI.”.

Dependentă, proastă, haotică. Savuram mesajele tale, dădeam în penibil pentru că aveam nevoie de atenție. Și mai zic ceva: 300 de lei la Intimissimi și încă 200 pe spray-uri și cremuțe. Pe tine te durea-n…Încă o ocazie să-mi cumpăr lenjerie să am la ce să mă uit în oglindă.

Nu a fost nevoie să îți spun să pleci, ai plecat. Te-am lăsat să pleci, la fel de repede precum ai venit. Totuși, femeia din mine țipa „SPUUUUNEEE-I CĂ A FOST UN JEG!”.

Am preferat să nu pentru că am înțeles că dacă iubirea vrea să rămână, își trage scaun și se așează cu mine la un rosé .